Mega Man 2 este unul dintre acei clasici NES care se simte corect - Controls Tight, Coloana sonoră Killer și acel amestec perfect de provocare și satisfacție. Începi să explodezi prin maeștri robot, precum Metal Man și Bubble Man, furându -și armele după ce le dai jos (totuși, scena omului de căldură îmi dă coșmaruri). Nivelurile sunt scurte, dar ambalate cu salturi complicate și dușmani care te obligă să înveți tipare, nu doar butoane MASH.

Ce îl face special? Sistemul de arme. Veți schimba între tunul de braț al lui Mega Man și orice abilitate pe care ați furat -o de la ultimul șef - unii sunt inutili în afara meciului lor prevăzut, alții sunt ciudați OP (privindu -vă, lama metalică). Și da, dificultatea crește greu în etapele viclene, dar bătând acel șef final după o duzină de încercări? Relief pur.

Controalele sunt simple: rulați, săriți, trageți. Însă stăpânirea unor sucuri de diapozitive și schimburi de arme este locul în care adevărata abilitate intră.